un semn pentru mine, unul pentru tine, altul pentru prietenul meu…..si dacarespectam primul semn de sus, nu cadeam cand am dat de drum inclinat!
tare sunt curios ce ati face daca ati vedea acest cumul de indicatoare de circulatie intr-o intersectie din Bucuresti. Adevarul este ca acest panou ar trebui amplasat pe toate drumurile din romania si in special pe cele din mirifica noastra capitala.
In drum spre casa de la Kiseleff, mi-am amintit o melodie, in versurile careia exista un indemn/mesaj destul de clar. Mesajul este pentru o anumita persoana, oricum nu cred ca-l va intelege vreodata.
citez: ” Tine minte ca mintea conduce pumnul, nu invers.
Realizezi ca viata da palme celui ce doarme,
Ignorant si incult, ramas fara arme.
Instig la cultura, nu doar sa duci sticla la gura,
Incerci sa fii corect, competitia e dura.
Invatati copii si reinvatati parintii sa gandeasca
Ca sunt depasiti de timp acum la batranete
Si n-am finete, am pierdut-o cand eram un pici,
Caci curiozitatea p-aici omoara pisicii.
Nici un motiv de stres n-ai, dar in minte alarma suna
Si suna ca incet, incet intrebarile s-aduna.
Crede si nu cerceta e o mare minciuna,
Am pierdut secole intregi incercand sa luam luna in mana.
Ca porti bascheti sau tocuri, tot veti cobori din blocuri,
Oameni tristi, inculti, plansi, toti in cautare de job-uri.
Viata e-o carte deschisa, deschide-ti mintea, invat-o,
O carte citita te ajuta sa te descurci altfel in viata.
Trebuie sa stii sa legi 2 cuvinte, copile,
Altfel risti sa fie cainele tau mai destept ca tine.
Educa-te singur, nu-i greu deloc,
Nu doar cartile de joc in viata ti-aduc noroc.
Alege-ti un loc in societate, nu-i un joc, frate,
Fii pregatit sa tii piept incercarilor toate.
De fapt, e sigur, sunt sigur ca te simti singur
Intr-o lume in care toti incultii viseaza numai bani, desigur
Nu conteaza ce-ai in cap cand esti supus la probe
Ai sa-i ingropi incet pe toti, pe rand, din vorbe.
Mesajul e clar si nu se-ndreapta catre Marte,
De dragu’ diversitatii,
Citeste-o carte!
Daca vrei sa faci lumina cand e pentru tine noapte,
Educa-te singur,
Frate, citeste-o carte! ”
iar ca mesajul sa fie cat mai complet si usor de inteles, fac urmatoarea completare:
da, dar prefer sa ascund acest lucru . m-am cam saturat sa fiu luat de fraier pentru ca sunt printre putinii care mai pot iubi ca la 18 ani, care pot iubi sincer si cu toata fiinta…
Din pacate suntem “o specie” pe cale de disparitie datorita societatii in care traim, o societate care are un singur tel: Sa ajunga pe cea mai inalta treapta a Bunastarii Materiale/Sociale, calcand in picioare:
- toate sentimentele pe care le-ar putea nutri pentru semenii lor.
- iubirea fata de oameni.
- respectul de sine.
- chiar si ura.
De multe ori stau si ma intreb, retoric dealtfel, de ce nu mai vad oameni zambind, de ce oamenii pe langa care trec sunt tristi, ingandurati, rai, haini cu semenii lor?!?
Uitati-va la tv, la un jurnal de stiri. Veti vedea acolo stiri despre frati care se omoara intre ei pentru o bucata de pamant, ramasa ca mostenire de la parinti; Copii care isi ucid parintii pentru bruma de pensie pe care le-o da statul dupa o viata de munca. Oare atat de putin valoreaza o viata de om, o bucata de pamant sau cei 300 de lei primit ca pensie? Asa de mult a decazut Societatea in care traim?
Ei bine, se pare ca DA. Am ajuns, ca societate, la un grad de depravare morala, la un cinism si o cruzime fara margini incat uneori mi-e rusine ca fac parte din ea.
Imi atragea o prietena atentia ca, citez: ” hmm…am un singur comentariu la ultimul tau post …asa a fost mereu…in sensu ca fratii se ucid intre ei de la cain si abel. nu cred ca societatea s=a degradat in vreun fel, moral vorbind”
Adaugat ulterior: Da, Oana, din punctul asta de vedere ai perfecta dreptate. Omenii/fratii s-au omorat intre ei din cele mai vechi timpuri, dar azi(poate si din cauza mediatizarii excesive prin toate mijloacele de comunicare in masa), numarul acestor acte de violenta a crescut considerabil. Eu asta vroiam sa subliniez, faptul ca societatea asta ne-a ÎNRĂIT, atat fata de necunoscuti cat si fata de oamenii cu care impartim aceeasi informatie ADN, fie ei parinti, frati-surori,copii, etc.
Si atunci cam tot ce mai pot sa face este sa sper ca TIMPUL le va rezolva pe toate. Dar nu-i asa. Nici macar timpul nu are cum sa spele toate aceste murdarii morale in care traim si in care ne complacem.
Hmmm 
( un zambet amar cu grimasa de rigoare) Am plecat de la iubire si am ajuns la murdaria morala a societatii de consum in care traim. Desi aparent sunt lucruri distincte , practic acestea sunt in stransa legatura una cu cealalta.
Adusesem in discutie ideea Timpului care le va risipi pe TOATE. Uitati de ea, e o Utopie. As putea incerca sa va explic de ce, dar deja au facut-o mult mai bine decat as putea-o face eu, baietii de la Veritasaga, explicatie cu care sunt intrutotul de acord.
Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului:
Timpul e ucigasul perfect…
Timpul e ucigasul perfect,
Omoara tot, omoara toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata…
Omoara ura, omoara iubirea.
Nimic nu mai ramane…
De parca nu ne mai vrea Universul.
Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul..
Imi schimba chipul, vietii fura sensul, risipeste stresul
Se ia de noi toti ..
Si-n urma lui nu mai raman nici chei, nici porti..
Iar tu te porti de parc-o sa fii mereu aici.
Te-asezi atunci cand ar trebui sa te ridici,
Taci atunci cand ar trebui sa zici
Si-ataci… oameni care te iubesc crezand ca vor sa te faca sa zaci.
E-un joc nebunesc in care ca si ceilalti te prefaci ca e totul OK
Si-alaturi de ei distrugi lucrurile care ne unesc
Si nu reusesc
Sa-mi amintesc chipul bunicului meu, si-mi pare rau
Dar asta nu este unicul meu…regret
Caci timpul e ucigasul perfect,
Ne omoara putin cu fiecare gura de aer trasa in piept.
Ne face sa uitam cine am fost,
Ii face pe altii sa uite ca am fost,
E ultimul martor, imi stie viata pe de rost,
Dar in final lumea o sa vrea sa uite de noi si de ea
Si-atunci pacea va veni ca sa stea.
Spune-mi de ce pierdem? De ce ne vindem?
De ce luptam in tandem cu ceva invizibil?
Simt cum sub piele ceva ma arde,
Poate parte a nu avea sens in cursul vietii
Dar exista mereu unul mai bun,
Unul care are mai mult,
Unul care-l ascult in timp ce… pe langa mine trece
Mult prea rapid, aproape ca vantul,
Cu timpul omul a creat cuvantul.
De atunci, orice incercare e sortita a fi si ea nereusita
Si vad o viata platita, o penita tocita, obosita
Sa astearna pe foi gandurile celui ce ezita
O mita data, in loc de suflet o pata,
O tumoare ce se extinde, un om ce se prinde
In itele unei viei mizere,
Un imens Univers intre doua emisfere ale unui creier,
Un creier ce canta in noapte si aud soapte.
Simt o moarte dand tarcolae celor ce au trait pentru a le crea
Si ce carte scrie ca ni-i poate lua?
Oare ni-i poate fura?
Oricum observ ca-ncet trupul mi-l schimba
In unele momente timpul ma plimba prin locuri
Cu nume ce imi stau pe limba, dar nu le pot pronunta
Si-mi asum doar rolul, doar fumul, subsolul unei vieti prea normale
Doar visuri de glorie ingropate,
Doar urmari sacrale pe un drum pierdut, lipsit de scut in batai mortale
Acum privind in gandurile tale
Vad ca timpul te separa de lumea ta infecta si lumea de afara,
De cel ce esti si cel de-odinioara,
Un singur calator dintr-o gara, parasita, lipsita de miscare.
Deasupra soarele a disparut, nu ti se pare
Ca acum lumea e doar in ganduri muritoare?
De parca nu ma mai vrea Universul.
Timpul imi sterge amintirea, imi sterge simtul, imi sterge versul…
Comentarii Recente